Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a judecat, miercuri, contestațiile depuse de Doru Boștină, Alexandru Cucu și Mihai Tudorică, arestați vineri pentru evaziune fiscală.
Instanța supremă a admis contestațiile și a decis ca Boștină și Tudorică să fie cercetați sub control judiciar, iar Alexandru Cucu, în arest la domiciliu.
Decizia este definitivă.
Mihai Răducanu este cercetat în arest la domiciliu, în același dosar.
Procurorii Parchetului Curții de Apel București i-au reținut pe cei patru, după ce, pe 14 mai, polițiștii au făcut 18 percheziții în București și în două județe, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniile IT și consultanță cu un prejudiciu evaluat la peste un milion de euro.
Polițiștii și procurorii au descins la locuința lui Doru Boștină și la locuințele altor persoae din București și Corbeanca, precum și la cabinetul de avocatură al lui Boștină.
Într-un comunicat transmis în 14 mai, Poliția Română anunța că polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor Parchetului Curții de Apel București, desfășoară o operațiune pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul IT și al consultanței, astfel că au avut loc 18 percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov și Ialomița la 16 persoane suspectate că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 1.000.000 de euro.
Conform sursei citate, persoanele vizate sunt suspectate că s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.
Boștină și Asociații a precizat că Doru Boștină nu mai este asociat în cadrul casei de avocatură, fiind suspendat din calitatea de avocat, membru al Baroului București, astfel că activitatea casei de avocatură nu este afectată.